Recruta tinere pe internet și le exploata sexual în Austria. Polițiștii au găsit în casa lui o adevărată avere

Recruta tinere pe internet și le exploata sexual în Austria. Polițiștii au găsit în casa lui o adevărată avere
Publicat: 03/02/2015, 12:43

Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Poliția Județeană Bihor, bărbatul, din municipiul Brăila, ar fi recrutat pe internet, în perioada 2012-2014, șase tinere pe care, ulterior, „prin inducere în eroare, dar și prin constrângere fizică și psihică”, le-a determinat să practice prostituția la Viena.

„Tinerele recrutate erau cazate în locații închiriate de suspect și instruite cu privire la tarifele practicate, banii astfel obținuți fiind încasați integral de suspect”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Conform acesteia, prin rechizitoriul încheiat în 14 ianuarie de către procurorii DIICOT s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului, acuzat de trafic de persoane prin obligarea la practicarea prostituției și proxenetism în formă continuată.

Totodată, procurorii au confiscat 377.000 de euro, bani cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost dobândiți în mod ilicit de către suspect din comiterea infracțiunilor. De asemenea, s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism de lux cumpărat de bărbat tot din banii obținuți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
Cerința CIUDATĂ a lui Shannen înainte de a muri. Pe cine nu dorește la funeralii...
Candidaţi record la Titularizare. De ce a izbucnit în lacrimi o tânără din Republica Moldova
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în...
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
50.000 de oameni AU DISPĂRUT peste noapte! Ce s-a întâmplat?
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat...
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Cum arătau Andrei și Cristina Rotaru la Mireasă pentru fiul meu. Imagini de la începutul...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Cristina Cioran, destăinuiri cu lacrimi în ochi despre momentul în care și-a adus pe lume...
FOTO EXCLUSIV! Un festivalier a intrat în baia destinată zonei de corturi de la Electric...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Cea mai rară gaură neagră din Calea Lactee, ascunsă după 7 stele care „nu ar...